Desen / Pictură

Sa studiezi actul grafic înseamnă sa acorzi interes desenului în calitate de comportament, fără să te preocupi de semnificația acestuia. 

 

Desenul copilului este pentru adult, un veșnic subiect de curiozitate. Pentru psiholog el continuă să fie un ansamblu de semne cu un profund sens, adesea misterios. Atunci când desenează, copilul, care nu stăpânește încă limba, cumunică. Creionul, carioca, creta, pensula etc devin suport al primei forme de limbaj, o formă naturală, direcă, rezultat al mișcării mâinii.

 

Când se naște desenul, copilul nu știe că “desenează“, dar nu este în totalitate orb. El observă cu o încântare infinită urma pe care o lasă pe hârtie. Descoperă o minune: este capabil să creeze un “obiect”, un lucru care devine, treptat, cu fiecare mișcare a mâinii, independent de el. Poate continua să se miște, să deseneze, și liniile rămân neschimbate. Gestul lui, pe măsură ce continuă, adaugă (sau chiar ascunde), dar nu modifică ceea ce a fost făcut mai înainte.

​

Treptat, între mâna care ține creionul și lasă urme pe hârtie și minte se produce un schimb. Deoarece el are puține ocazii să creeze obiecte, acest prim contact este esențial pentru copil. Cel mai adesea el este atent la propriile mișcări care sunt trecătoare, dar desenul, desenul rămâne, el poate reveni asupra lui și poate aduce modificări. Dincolo de trasarea liniilor și ansamblul mișcărilor, al kinesetziei si senzației proprioceptive, care furnizează informații, în mintea lui se creează o asociație. El repetă experiența și constată variațiuni infinite pe care le poate aduce desenului său. El învață să lege această urmă pe care o lasă creionul de de gestul pe care îl resimte prin kinestezie.